Nisip de iarna

E octombrie cand ies dimineatza din bloc imi miroase a frig, a iarna, cand ies in pauza de pranz de la birou si trec pe langa scoala Tudor Arghezi imi miroare a trecut, a curtea scolii 94 plina de frunze si copii agitati, cand intru in casa simt acelasi miros de prajituri ca in fiecare iarna dar in minte am tatuat inca mirosul plajei din decembrie de anul trecut.
Plaja goala rascolita de vant este rareori calcata iarna. Linistea ii este tulburata doar de localnicii ce-si plimba nepotii si de cativa dependenti de nisip ce ies astfel din sevrajul orasului. Anul trecut pe 2 decembrie m-am numarat si eu printre acei dependenti venit acolo sa-mi regasesc linistea pana atunci estompata de zgomotele orasului. Un lucru e cert, nu ai ce sa faci iarna la mare, nu o sa gasesti cluburi, lume sau bai nocturne insa senzatile se amplifica odata primul pas facut pe plaja. Soarele parca nu vrea sa cedeze in fatza norilor si a frigului si parca te imbie sa te lasi dus de razele lui si sa faci o baie dar singurul neuron rational ramas la oras din creierul tau iti aminteste ca exista hipotermia :) . Vantul bate puternic si-ti "implanteaza" in minte fire de nisip ce-ti contureaza speranta ca peste 5 luni o sa ajungi invariabil tot acolo unde simti ca traiesti in tot ceea ce te inconjoara.