Poveste de Mai

Iti amintesti de parca era ieri. Era miercuri 10 mai 2006. Aveai 21 de ani, plecasei de la facultate sa te vezi cu ea. Totul din jurul tau iti parea dubios ca intr-un atac de panica care sta sa explodeze. Iesi din metrou, ti-e cald esti agitat dar undeva in spatele gandurilor negre , gandul ca o vei vedea te face din nou sa tragi aer in piept si sa faci inca un pas si inca unul. Ii vezi zambetul cum sparge marea de fetze triste, te duci la ea o iei in brate si-o saruti. Nu o sa uiti niciodata acel sarut, amar de dulce, iti va ramane tatuat in creieri ca un numar de identificare ars pe pielea fina a timpului petrecut cu ea. Urasti parcul de la unirii, urasti banca aia verde pe care ati plans amandoi si mai presus de toate urasti podul de la marasesti pe care ti s-a spus cel mai amar adio. Dupa aia trei zile ai avut febra si ti-a venit sa versi parca din tine vorbele dulci pe care nu le-ai zis. De atunci zambetele n-au mai fost la fel, cauti si cauti urmatorul copil rebel sperand ca odata cineva va umple smileyfaceul ramas incomplet atunci.

25

Am 25 de ani, beau trei cafele pe zi, petrec cu prietenii in medie trei nopti pe saptamana, stau la mare aproximativ 20 de zile pe an si mi-e dor. Stiti toate cacaturile cu rezolutii la varste diferite...ma las de asta...vreau sa ma plang! Vreau sa-mi plangeti de mila ca de 3 ani ma duc la job fara feelingul ala de apasare, ca am cea mai buna mama si sora din lume, ca am cei mai frumosi prieteni pe care poti sa-i ai. Bociti pentru mine pe altarul singuratatii ca niciodata nu ma simt singur si parasit si ca mereu este cineva langa mine cu care pot sa impart un zambet. Ce vrea sa zica "poetul" mai sus e simplu ba...mi-e bine. Dar dupa cum stiati deja din episoadele trecute viatsa suge si astfel in fiecare dimineatza cearceaful alb de langa mine este gol la fel ca si cel de langa mama.
Am facut 25 de ani, a fost cea mai frumoasa zi din viatsa mea si multumesc celor care au facut o asa... dar tot mi-e dor...sa avem rabdare.

The simple things

Ne complicam singuri viatza. Acte peste acte, conf-calluri, mailuri, rapoarte, telefoane care suna cand inchizi usa de la birou toate ne complica. Astazi dupa ce-am descoperit linistea unui oras mic, drumul m-a purtat intr-un sat ascuns in soarele baraganului. Va tot ziceam aici de linistea unei plaje pustii dar nu prieteni ...linistea din satul acela era linstea suprema. Din cand in cand o masina bulverseaza viatsa pe ulita iar zumzetul albinelor e ca muzica vecinului data putin prea tare. Cele doua ore petrecute acolo m-au incarcat si m-au facut sa realizez ca lucrurile simple si adevarate sunt cele care ne lipsesc cel mai mult. Ne lipsesc linistea, umbra unui copac si o gura de aer curat.

De ce?

Scriu despre mare obsesiv...pentru ca sunt chiar obsedat de ea, pentru ca acolo e a doua casa a mea, pentru ca nu mi pot imagina viatsa fara sa merg la mare, pentru ca de cand aveam 2 luni pana acum in nici o vara n am lipsit de pe nisip
Scriu despre metrou...pentru ca e o parte din viatsa mea si e un mediu fascinant in care poti sa observi oamenii in unele din putinele lor momente zilnice de liniste
Scriu despre oras,asfalt ...pentru ca uneori ma simt captiv in el si ca un prizonier suferind de sindromul Stockholm empatizez cu clipele faine pe care mi le ofera
Scriu despre corporatisti pentru ca-mi plac oamenii care viseaza si ei sunt cei mai mari visatori si cei mai rezistenti, isi camufleaza visele intr-un mediu bolnav de trist

Dream crime

Te  uiti pe strada la oameni, la birou, in metrou si nu vrei sa-i cunosti mai bine . Privirea lor ascunde ceva si poate in spatele ochelarilor de soare stau lucruri  geniale si frapante. Isi ascund  gandurile in piese ascultate la casti in metrou si ochii in cate o pagina fada de Ring. Zambetul e  bine  inchis  de masca de metrou si birou  asteaptand un chip drag in fata caruia sa explodeze. Oare tipul de langa mine e fericit, oare studentul de pe scara rulanta are multe restante, unde pleaca fata cu troler rosu    de langa usa si oare  fata in taior negru  si camasa alba este iubita?  Ne gandim numai la noi, la urmatoarea statie si  actionam numai in interesul nostru. Nu vad, nu aud, imi pun ochelarii de soare  la ochi si castile in urechi si ma arunc in marea de corpuri  croindu-mi loc printre ele spre "viitorul meu luminos". Castele de nisip  explodeaza, femei plang dar nu te intereseaza pentru ca pe tine te asteapta "succesul". Stai  un minut  si gandeste te la cei ce te inconjoara, la povestile lor, la problemele lor, omoara egoistul din tine, zambeste si ajuta.  Zambetele  se intorc cand te astepti mai putin si cand  ai nevoie de ele  reabilitand criminalul  de vise din tine.

Inginer de familie buna

Stiti ce-i misto? Sa te trezesti in fiecare dimineatza  sa-ti bei cafeaua, sa te urci in metrou si pentru urmatoarele 8 ore sa te muti...asta fac eu de aproape 3 ani si-mi place. Nu ma duc la job, nu ma spanzura o cravata si nu-mi tipa in cap o sefa nesatisfacuta. La noi la birou e bine, ca intr-o familie cu oameni care te iubesc si matusi indepartate cam grele de cap. Cand  cazi  invatzand sa mergi pe bicicleta are cine sa te ridice de pe jos, cand ti se prabuseste  vreo relatie,  printre cafele si fum de tigara in camarutza din capatul holului gasesti o sora care te linisteste. Ai parinti care te pun sa invetzi in sesiune si care te felicita cand iei 10. Mai primesti si cate o palma cand strici ceva prin "casa" dar  trece repede si esti imbratisat cand  faci o treaba buna.  Da, imi place jobul meu de la mansarda  cu oameni mai in varsta sau mai tineri  care te fac sa zambesti oricand . E o vorba ...sa nu te insori cu jobul...eu sunt Dragos si m-am nascut acum 3 ani in familia de la mansarda de pe Calderon.

23 mai

Bai...e prea cald. Mirosul de asflat incins scaldat de racoarea noptii imi declanseaza in cap mecanisme de nisip.  Parca  niste zile la mare sunt mai savuroase dupa o sesiune decat dupa  un an  in birou si parca  drumul  spre valuri e mai scurt cand esti student. Emotiile  de sesiune le scufunzi in prima bere  de dupa ultimul examen, somnul nu mai devine inamic ci aliatul tau  spre rasarit si totul e cum vrei tu sa fie. Nu ai cum sa gresesti, n-ai cum sa pici, n-ai voie sa nu zambesti, trantesti usa de la facultate zambind  si o parasesti  fara sa te uiti inapoi... Si ma trezesc; mai am 2 examene si dizertatia de facut  si peste toate astea un gand ma bantuie: de ce sa refuz  sa evoluez?! ....da cred ca in toamna ma inscriu la doctorat. Vreau sa incerc sa dau peste cap si shotul asta triplu de ani...sa vedem ce o sa iasa.  E 23 mai..o zi faina!