I want to say...

Ai in general o parere buna despre tine dar din cand in cand te cauti in buzunare si vezi ca-ti lipseste tupeul sau mai academic spus indrazneala. N-ai tupeu in tine! Nu ai tupeu sa strigi cand te doare, sa mergi cand trebuie sa alergi, sa stai sa bei o cafea lunga in loc sa dai un shot peste cap si sa fugi. N-ai tupeu sa spui ce simti, sa-ti demachezi timiditatea in noapte in fata unui pahar de vin. De ce dracu ti-e frica ca in clasa a 2-a cand colegii radeau de tine cand te incurcai atunci cand iti venea randul sa citesti din carte...ridica-te din nisipul pierdut printre frunzele de pe jos si spune! Cand escaladezi Everestul exista riscul sa cazi sau sa-ti indeplinesti un vis realizand ca acolo sus e mai cald si mai frumos decat de asteptai.Indrazniti si mergeti mai departe!

Dintii de lapte

In 2006 anul 2010 mi se parea departe, intr-un alt univers paralel cu universul meu care de abia se construia din nopti albe si mult nisip dar ziua de 27 noiembrie 2006 avea sa schimbe ceva in universul meu...in ziua aia m-am angajat si socK! am inceput sa ma schimb. Da, recunosc ca jobul m-a schimbat dar nu la modul in care mi-a legat de gat cu o cravata bolovanul rutinei. Cei trei ani de cand lucrez aici mi-au pus atata ordine cat trebuia in haosul de nisip care-mi invaluia mintea de adolescnt tarziu. Nu regret nicio dimineata in care m-am dus la birou trist, vesel, mahmur, bolnav sau altcumva si ma bucur ca sunt angajat.

The Architecture of Happiness

Hai sa desenam ceva impreuna . Uite facem fundatia aici in intersectia asta cu un prim simplu gest. Din vorbe dulci si sarutari in noapte facem un perete iar printre cearcefurile reci mai facem unul. Pe banci de parcuri tarzii mai construim un etaj si facem ferestrele. Hai sa facem si o mansarda din impreunarea mainilor noastre intr-o seara rece si un acoperis din zambete si vorbe de dor. Ce frumoasa a iesit, cred ca e cea mai frumoasa dintr-o lume.

3.2.1....

Play

Urasc internetul si calculatoarele pentru ca au amutit in zgomot de taste toate strazile. Nu mai aud niciun glas de copil pe strada, niciun tipat, nicio minge sarind in gradina punctului termic. Unde-s vremurile cand ne jucam pana la 11 noaptea vara si jucam frunza de ne rupeam toate hainele. Deveneam eroii blocului la meciurile cu N5 la care si mamele noastre trageau cu ochiu pe geam sa vada cat de fotbalist e baiatul lor. Mi-e dor de o julitura capatata in corcodusul devalizat din gradinita sau de un pahar de apa rece ca gheata dupa un meci de fotbal de langa punctul termic. Linistea din mijlocul zilei este sparta doar o bormasina care-ti tulbura somnul si pana si asfaltul din fata blocului este nostalgic la clipele cand era mazgalit cu bucati de creta sau de BCA. E prea liniste totusi

Concurs

Vi s-a facut dor de vara nu?...hai recunoasteti ca frigu aparut ca din senin v-a facut sa visati la niste zile insorite pe plaja :)

Concursul are un premiu surpriza dar existent si material... voi trebuie sa ghiciti in ce loc din Bucuresti anonimul infrigurat si-a pictat dorul de vara pe un perete

Succes!

Autumn long drink

Toamna se strecoara printre oameni la metrou si prin buzunarele in care ne ascundem de frigul de dimineata dinaintea unui soare somnoros care mai motaie inca un sfert de ora. Oameni mai multi la metrou, liceeni agitati si indragostiti se revarsa pe strazi si prin parcuri compunand din zambete si maini impreunate unul dintre cele mai faine tablouri ale toamnei. Toamna te face sa mergi mai incet si sa te gandesti, sa savurezi orice zambet si orice sclipire din ochii unei fete gandindu-te la vara care a trecut sau la vara ce o sa vina. Soarele apune tragand dupa el peste Bucuresti un cer caramiziu care se face intuneca in noapte eliberand racoarea, ce tinde sa devina frig, pe strazile pe care se aud patru pasi si doua rasete.

Pauza mare

Povestea incepe pe 15 septembire 1991 si dureaza 18 ani pana in iunie 2009. 18 ani cu emotii, note proaste la caligrafie puse de Doamna invatatoare Badila, cu note de cinci chinuite la mate puse de Doamna Ifrim si cu multi de zece la istorie dati cu zambetul pe buze de Doamna Crainic. Primii 8 ani din majoratul invataturii mele au curs la Scoala 94 de langa Minis catre care mergeam in fiecare dimineata dupa ce imi beam ceaiul si imi mancam painea cu gem.

Au urmat 4 ani de liceu de chimie Costin Nenitescu in inima Salajanului, ani care mi-au dat curaj ca pot sa-mi depasesc limitele ce mi-au fost impuse fals in generala. In liceu am descoperit olimpiadele si cu ele o senzatie unica; sambata dimineata cand tot orasul dormea eu ma duceam mandru la olimpiada iar in drumul de intoarcere acasa imi construiam sperantele de olimpic national cu fiecare statie de tramvai ce trecea. Un liceu dur si cu oameni murdari in care cu greu au gasit un prieten bun, pe Alex, si profesori care mi-au dat incredere ca si un inginer poate sa scrie (multumesc domnisoara cristea).

Am crescut, m-am ridicat si am ajuns si la Facultatea de Hidrotehnica unde am invatat sa calculez, sa desenez si spre final sa fiu un inginer. M-am luptat cu morile piloase de vant, am facut si masterul si am terminat si facultatea. Ciudat a fost ca desi in generala si in liceu am descoperit oamenii faini pe parcurs facultatea mi-a prezentat cel mai tare om din cei 6 ani petrecuti acolo de abia in ultima zi. Fumand o tigara Camel si band cafea dintr-un pahar ingropat in hartii Domnul Furis ma astepta in ziua in care imi sustineam lucrarea de disertatie. In orele ce-au precedat prezentarea mea profesorul mi-a servit cu vocea unui bunic toate lectile de viata de care are un om nevoie in momentul in care pleaca de acasa, in cazul meu din sistemul de invatamant. Cel mai important, mi-a demonstrat ca omul din tine e mai presus de diplome, bani si functii si in final conteaza numai daca tu te consideri un om bun uitandu-te in jurul tau la cati oameni ai facut fericiti.

S-a terminat...astazi pentru prima oara in ultimii 18 ani clopotelul nu a mai sunat si ghiozdanul a ramas gol si uitat intr-un colt.