Ultimul vagon

Tot duminica spre seara in drum spre fierbintele Bucuresti dupa ce am calcat stramb inseland marea cu muntele. De ceva timp n-am mai vorbit despre stari si momente... am evadat aproape de nori la 2000 m si trebuie sa recunosc ca linistea de acolo aduce un pic cu cea din nisip, este doar un pic mai bruta, mai nefiltrata de briza valurilor. Vorbeam zilele trecute cu cineva despre refulare si realizez ca o gusti din ce in ce mai mult pe drumul de intoarcere cu cat simti orasul mai aproape. Weekendul se scurge in spatele trenului si raman in cap cu prieteni, momente si cu un zambetul frumos din ultimul vagon. Nu-mi place ideea clasica de concediu de 21 de zile in care te atrofiezi all-inclusive si te intorci la birou cu un cd de poze cu ala micu care amuza toate colegele. Imi place sa evadez in shoturi de mare si munte care fac mahmureala orasului un pic mai suportabila.