De cateva zile am realizat ca nu mai merg cu metroul spre birou, pur si simplu navighez cu un velier rupt sub pavilionul optimismului printr-un ocean de fetze gri ce se incapataneaza sa se ascunda in intunericul din tunel. Dar poate in spatele zidului lor de tacere ,scorojit de atatea statii de metrou ce au trecut, se afla plaja sau varful lor de munte pe care zambesc privind spre soare. Azi dimineatza am vazut cum cineva a reusit sa sparga zidul si am vazut din nou dupa mult timp un zambet la metrou. Vreau sa vad oameni care sa-si ridice privirea din zapada gri si sa si-o indrepte spre copacii ca de cristal ce-i apropie un pic mai mult de ei.
Postări
2 comentarii:
Keep yourself in line
And release your perfect smile
Forget the friend who lied
And breathe with arms wide open one more time :)
dupa cum ai realizat si tu, percepi Bucurestiul mereu in functie de starea ta spirituala din acel moment... o data esti exaltat sa fii aici, alta dalta iti doresti cu disperare sa fi fost in alta parte...
Trimiteți un comentariu