Live Photo

In general scriu aici de mare sau de oras, lucruri si stari care mi sunt inspirate de cele doua. Dar in seara asta printre foi si cursuri gri si tacute am descoperit un izvor de viatza . Nu este undeva bine localizat pe harta acest izvor, este intr-o privire de fata care te lasa impietrit in fatza la tot ce e rau pe lume. Pur si simplu tot ce stiai despre fericire se schimba, valorile bucuriei se schimba si se pierd in sclipirea din priviri care te captiveaza si te arunca din mijlocul asfaltului pe cel mai linistit val al marii sau sub cea mai frumoasa cascada din munti. Daca urmaresti sclipirea ea te duce mai departe spre un zambet misterios care ascunde povesti de sub o cascada nesfarsita de viata. In privirea ei am descoperit un alt fel de pofta de viata, o pofta de viata traita cat mai din plin in locuri frumoase din care capturezi in tine tot ce e bun.

Wait...

Orasul ramane in spate in oglinda retovizoare, in zare un drum prafuit si mult soare. Mai am sute de statii de metrou de mers, zeci de seri de petrecute "acasa" si multe stradutze din Bucuresti de descoperit pana cand, pana unde...pana acolo, unde orasul este scos din priza, unde soarele si marea sunt compliciii tai la uciderea gandurilor de asfalt. Incep sa cred din februarie pana in iunie stai si complotezi non stop uciderea orasului si ingroparea lui pe plaja din vadu. Imi trag blugii pe mine, ma incaltz, imi pun castile in urechi si ma arunc in marea rece de asfalt.

Live life

Am sa va dau o veste proasta… o sa murim. Azi am vazut poate cel mai frapant film din ultimul timp The Bucket List. Inevitabil o sa vina si momentul in care o sa ajungem la 2000 mm sub pamant sau la 2000 de leghe sub mari, intrebarea e ce facem pana atunci, cum ne bucuram de cei 70 de ani de oxigen si de soare. Suna a cliseu de Hollywood sclipitor ca trebuie sa-ti traiesti viata la maxim dar e si foarte adevarat. Adica nu vrei sa ajungi la 69 de ani ralizand ca toata viata ai stat in livada si n-ai gustat din mere. Trebuie sa te bucuri de orice, bun sau rau, sa incerci sa calatoresti, sa cunosti oameni faini sa respiri fiecare pala de vant a tineretii pana la capat. Trebuie sa spargi lacatele inhibitilor si a lucrurilor general valabile, trebuie sa sfidezi ghinionul sau problemele pentru ca tu ai un tel de indeplinit... tie trebuie sa-ti bata inima mereu,trebuie sa iubesti sa urasti sa iubesti din nou si sa fii fericit. Ridica capul din pamant, trage in piept aerul jegos de Bucuresti fa-ti bagajele, pleci in calatorie spre viata!

Winter sunshine

Ieri dimineata am deschis geamul si in loc sa fiu intampinat de un aer rece de oras am simtit iarasi mirosul de mare, prospetimea aia din aer atunci cand plaja se trezeste si-si reincepe ziua in zgomot de slapi de turisti. Pentru cateva momente,in timp ce zambeam cu ochii la soare, in mijlocul betoanelor si a zapezii negre topite am avut a moment of shine pentru ca stiu ca dupa examene, boala sau licenta vine vara cu mult soare si nisip.

Ce faci?

Deschid ochii, constientizez ca s treaz, ok urmatorul lucru care mi trece prin neuronii avizi de cafea este nevoia de informare si comunicare.Vad cat e ceasul, deschid televizorul iar pe urma ma tarasc spre calculator, amic, cu care-mi beau cafeaua de dimineata. Te urci in metrou si incerci sa socializezi, macar vizual, cu lumea din jur dar uneori privirea ti se sparge de o fatza trista. Cobori din metrou si instinctiv cauti informatia spre care tasnesti si o gasesti sub forma Compactului, ziarul celor certati cu somnul. Ajungi la birou si te scufunzi intr-o lunga baie a internetului.. you are loged in..Pentru 2 saptamani nu am avut internet, timp in care am incercat sa comunic in toate modurile alternative ...un lucru e cert, suntem dependenti de comunicare sub orice forma. Cea mai faina comunicare e tot cea verbala, ma amuza batraneii care cauta interlocutor in autobuze sau la coada de la hipermarket, sunt nevorbiti iar un om cu care sa schimbe 2 cuvinte e the man of the day pentru ei. Si noi uneori avem nevoie de cineva caruia sa i povestim, in fatza caruia sa dam tot ce e rau din noi.

Idei

Frozen words

Obosit sa tot caut prin buzunare fire de nisip si povesti ratacite de asta vara m-am trezit intr- o dimineata cu ochii in tavan si cu gandul la Ele. Mi-am amintit, gasind scrieri din pubertate, despre fluturii ce-mi bantuiau creierul si despre Ele care ma faceau sa dorm undeva pe o plaja in nori. Sunt sentimetal, nu pot sa neg asta, imi plac primele intalniri, primele stangacii incercand sa fii subtil si mai ales imi place primul sarut,primele franturi de sentimente. Atunci parca nimic din jur nu ma atingea; alarma de dimineata suna placut si mai incet, oamenii din metrou imi zambeau si parca si iarna era mai calda....nush,e un loc lipsa undeva pe care ma chinui prea tare sa-l umplu, poate chiar prea tare...pffff...trebuie sa dorm mai mult...totusi mi-e dor sa-mi fie dor.

Plaja de la Numarul 68

Inceput de saptamana agitatie, multe cutii, camere goale in care pana mai ieri imi duceam supliciul ingineresc. Ieri am descopeit ca nu omul sfinteste locul ci Locul sfinteste omul. M am ascuns de bulevarde pe stradute, pe langa parcuri, in mansarde indulcind astfel cafeaua de birou. In spatele babiloniei de masini si oameni de la bulevard, in spate pe stradutze intortocheate inca bate din ce in ce mai incet, ascunsa in ceata, inima unui Bucuresti vechi si linistit. Cand merg spre birou si trec prin parcul Gradina Icoanei inca pot sa visez la oameni care zambesc cu capul in nori gri sau albi si care- si doresc ca peronul urmatoarei statii sa fie pe plaja. Dar gata, e aproape ora 12 si dupa amiaza demasca escrocheria diminetii , Bucuresti ianuarie 2008 cu oameni si colosi de sticla si fier care te fac sa te intorci macar cu gandul in nisip.

Grey smile

De cateva zile am realizat ca nu mai merg cu metroul spre birou, pur si simplu navighez cu un velier rupt sub pavilionul optimismului printr-un ocean de fetze gri ce se incapataneaza sa se ascunda in intunericul din tunel. Dar poate in spatele zidului lor de tacere ,scorojit de atatea statii de metrou ce au trecut, se afla plaja sau varful lor de munte pe care zambesc privind spre soare. Azi dimineatza am vazut cum cineva a reusit sa sparga zidul si am vazut din nou dupa mult timp un zambet la metrou. Vreau sa vad oameni care sa-si ridice privirea din zapada gri si sa si-o indrepte spre copacii ca de cristal ce-i apropie un pic mai mult de ei.

White silence

M-am intors in fata tastelor, cu picioarele pe scarile rulante dar cu capul inca in norii din munti.Ma asteptam de la Bucuresti la o primire zgomotoasa si brutala dar a fost una cat se poate de linistita ; parca totul tacea sub tonele de zapada care ne acopera. Lumea nu se mai grabeste si lasa sa se auda zapada ce le scartaie sub pantofi si-si face loc prin zapada din ce in ce mai gri. Hai la multi ani!