Trenul spre iarna

M-am trezit sambata dimineata cu drumul in minte cu o senzatie de "on the road"pe care o ingropasem in ore la birou acum cateva luni. Cum ma urcam pe scara rulanta spre Gara de Nord mi-am simtit reactivat nervul de plecare, senzatia de drum de eliberare. Unii urasc garile pentru ca le dau senzatia de final dar mie imi plac pentru ca-mi par porti pe care poti sa evadezi dintre zabrelele orasului. Trenurile de munte sunt mai linistite ca cele de mare, poate pentru ca drumul e de 3 ori mai scurt si oamenii din el sunt mai linistiti plecand sa-si lase intre nori acolo sus grijle. Cand am coborat din tren n-am fost intampinat , paradoxal, de oferte violente de cazare, ca la mare, ci de prima ninsoare pe iarna asta care m-a lovit drept in fatza si pe loc mi-a spalat din minte praful inca viu al orasului. Am stat doar 6 ore la munte scaldate de un viscol de noiembrie care m-a facut sa-mi amintesc inca odata cum e sa traiesti cu adevarat.