White face

Vinerea te scoate din rutina de metroist datorita aparitiei unei noi specii. Corporatistul cu troler. Ii citesti in privre o sclipire de nebunie care sta sa explodeze in valuri odata cu venirea orei 17.00 cand isi arunca badgeul de la gat sde urca intr-o masina si se indreapta catre un nou shot de soare. Esti agitat si nu ai timp sa arzi linistit ca un foc linistit la locul tau, explodezi in weekenduri de libertate si nebunie numai pana luni cand pentru inca cinci zile ingheti sub aerul conditionat si sedinte. Lunea te gaseste pe acelasi scaun albastru de metrou admirand in geamul metroului bronzul capatat peste weekend si privind aproape cu mila la fetzele albe si nebronzate din jurul tau. Vinerea a aproape...ne vedem pe plaja ...white face!

Poveste de Mai

Iti amintesti de parca era ieri. Era miercuri 10 mai 2006. Aveai 21 de ani, plecasei de la facultate sa te vezi cu ea. Totul din jurul tau iti parea dubios ca intr-un atac de panica care sta sa explodeze. Iesi din metrou, ti-e cald esti agitat dar undeva in spatele gandurilor negre , gandul ca o vei vedea te face din nou sa tragi aer in piept si sa faci inca un pas si inca unul. Ii vezi zambetul cum sparge marea de fetze triste, te duci la ea o iei in brate si-o saruti. Nu o sa uiti niciodata acel sarut, amar de dulce, iti va ramane tatuat in creieri ca un numar de identificare ars pe pielea fina a timpului petrecut cu ea. Urasti parcul de la unirii, urasti banca aia verde pe care ati plans amandoi si mai presus de toate urasti podul de la marasesti pe care ti s-a spus cel mai amar adio. Dupa aia trei zile ai avut febra si ti-a venit sa versi parca din tine vorbele dulci pe care nu le-ai zis. De atunci zambetele n-au mai fost la fel, cauti si cauti urmatorul copil rebel sperand ca odata cineva va umple smileyfaceul ramas incomplet atunci.

25

Am 25 de ani, beau trei cafele pe zi, petrec cu prietenii in medie trei nopti pe saptamana, stau la mare aproximativ 20 de zile pe an si mi-e dor. Stiti toate cacaturile cu rezolutii la varste diferite...ma las de asta...vreau sa ma plang! Vreau sa-mi plangeti de mila ca de 3 ani ma duc la job fara feelingul ala de apasare, ca am cea mai buna mama si sora din lume, ca am cei mai frumosi prieteni pe care poti sa-i ai. Bociti pentru mine pe altarul singuratatii ca niciodata nu ma simt singur si parasit si ca mereu este cineva langa mine cu care pot sa impart un zambet. Ce vrea sa zica "poetul" mai sus e simplu ba...mi-e bine. Dar dupa cum stiati deja din episoadele trecute viatsa suge si astfel in fiecare dimineatza cearceaful alb de langa mine este gol la fel ca si cel de langa mama.
Am facut 25 de ani, a fost cea mai frumoasa zi din viatsa mea si multumesc celor care au facut o asa... dar tot mi-e dor...sa avem rabdare.