Te uiti pe strada la oameni, la birou, in metrou si nu vrei sa-i cunosti mai bine . Privirea lor ascunde ceva si poate in spatele ochelarilor de soare stau lucruri geniale si frapante. Isi ascund gandurile in piese ascultate la casti in metrou si ochii in cate o pagina fada de Ring. Zambetul e bine inchis de masca de metrou si birou asteaptand un chip drag in fata caruia sa explodeze. Oare tipul de langa mine e fericit, oare studentul de pe scara rulanta are multe restante, unde pleaca fata cu troler rosu de langa usa si oare fata in taior negru si camasa alba este iubita? Ne gandim numai la noi, la urmatoarea statie si actionam numai in interesul nostru. Nu vad, nu aud, imi pun ochelarii de soare la ochi si castile in urechi si ma arunc in marea de corpuri croindu-mi loc printre ele spre "viitorul meu luminos". Castele de nisip explodeaza, femei plang dar nu te intereseaza pentru ca pe tine te asteapta "succesul". Stai un minut si gandeste te la cei ce te inconjoara, la povestile lor, la problemele lor, omoara egoistul din tine, zambeste si ajuta. Zambetele se intorc cand te astepti mai putin si cand ai nevoie de ele reabilitand criminalul de vise din tine.
Postări
3 comentarii:
ai si n`ai dreptate. iar generalizezi, dar, ce`i drept, vrei sa`ti argumentezi o idee, nu?...overall, imi place postul si simt nevoia sa o spun. iarf eu nu mai sunt criminalul viselor mele.. chiar cred ca bat in nebunie cu niste riscuri.
da' ti-ai pus vreodata problema ca nu e NIMIC in spatele 'mastilor'? sunt oameni care poate isi doresc sa faca asta, si poate sunt buni la asta, sunt oameni prosti sau slabi care nu merita atentie si care nu pot face altceva, si sunt cei care stiu ca nu sunt 'prizonieri' si stiu ca fiecare face propriile alegeri. daca esti rational, stii ca poti face ORICE in limita aptitudinilor tale, numai ca asta implica de multe ori sa te dai peste cap. oamenii tai de la metrou care se refugiaza din neputinta in stari de mana a 14-a, mare, cafeaua&tigara, le dau mai multa importanta decat merita si se reduc la asta ca si cum ar fi apogeul emotional la care pot ajunge. hai sa ne dam profunzi. asta e tot? ah, si normal ca nu imi pasa de oamenii de la metrou, aleg oamenii de care imi pasa pentru ceea ce sunt ei, nu pentru ca sunt, n-am nevoie de zambetele unor ratati, merci. si egoismul, prietene, e o valoare mult mai mare decat ai putea tu sa intelegi vreodata.
Intr-adevar,nu le mai pasa multora.
Si e atat de bine cand zambetu'-ti e-ntors.Si de multe ori fix atunci cand nu te astepti.
Indraznesc sa sper ca mai exista si oameni carora le pasa.Si am descoperit.
Bafta!
Trimiteți un comentariu