Totul incepea la fel ca in oricare zi pe strada inzapezita si tacuta din Titan. Pasii ma purtau in capul meu spre o noua zi trasa la un xerox prost. Lipsit de orice chef de birou si de oameni ingandurati si seriosi, cu o piesa de vara in casti asteptam trenul de metrou sa ma poarte spre mansarda cu ingineri. Dintr-o data am simtit ca senzatia de pumn in stomac pe care o am cand sunt parasit are un antonim si acel antonim era parfumul ei, cea care trecuse, rosie la fata in viteza pe langa mine. Foaia zilnica cu mult tus negru pe ea devenise brusc un curcubeu care explodase odata cu parfumul ei in statia aia de metrou. Nenorocitele de statii de metrou se comprimasera si timpul cat o admiram, cum statea sprijinta langa butonul de alarma al metroului s-au sfarsit brusc si ea, zambetul ei si mai ales parfumul ei s-au risipit in multime. A durat putin totul, poate prea putin si am ramas dezamagit ca atunci cand primesti o mostra de parfum bun si mirosul genial dispare dupa cateva ore.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu