The simple things

Ne complicam singuri viatza. Acte peste acte, conf-calluri, mailuri, rapoarte, telefoane care suna cand inchizi usa de la birou toate ne complica. Astazi dupa ce-am descoperit linistea unui oras mic, drumul m-a purtat intr-un sat ascuns in soarele baraganului. Va tot ziceam aici de linistea unei plaje pustii dar nu prieteni ...linistea din satul acela era linstea suprema. Din cand in cand o masina bulverseaza viatsa pe ulita iar zumzetul albinelor e ca muzica vecinului data putin prea tare. Cele doua ore petrecute acolo m-au incarcat si m-au facut sa realizez ca lucrurile simple si adevarate sunt cele care ne lipsesc cel mai mult. Ne lipsesc linistea, umbra unui copac si o gura de aer curat.

De ce?

Scriu despre mare obsesiv...pentru ca sunt chiar obsedat de ea, pentru ca acolo e a doua casa a mea, pentru ca nu mi pot imagina viatsa fara sa merg la mare, pentru ca de cand aveam 2 luni pana acum in nici o vara n am lipsit de pe nisip
Scriu despre metrou...pentru ca e o parte din viatsa mea si e un mediu fascinant in care poti sa observi oamenii in unele din putinele lor momente zilnice de liniste
Scriu despre oras,asfalt ...pentru ca uneori ma simt captiv in el si ca un prizonier suferind de sindromul Stockholm empatizez cu clipele faine pe care mi le ofera
Scriu despre corporatisti pentru ca-mi plac oamenii care viseaza si ei sunt cei mai mari visatori si cei mai rezistenti, isi camufleaza visele intr-un mediu bolnav de trist

Dream crime

Te  uiti pe strada la oameni, la birou, in metrou si nu vrei sa-i cunosti mai bine . Privirea lor ascunde ceva si poate in spatele ochelarilor de soare stau lucruri  geniale si frapante. Isi ascund  gandurile in piese ascultate la casti in metrou si ochii in cate o pagina fada de Ring. Zambetul e  bine  inchis  de masca de metrou si birou  asteaptand un chip drag in fata caruia sa explodeze. Oare tipul de langa mine e fericit, oare studentul de pe scara rulanta are multe restante, unde pleaca fata cu troler rosu    de langa usa si oare  fata in taior negru  si camasa alba este iubita?  Ne gandim numai la noi, la urmatoarea statie si  actionam numai in interesul nostru. Nu vad, nu aud, imi pun ochelarii de soare  la ochi si castile in urechi si ma arunc in marea de corpuri  croindu-mi loc printre ele spre "viitorul meu luminos". Castele de nisip  explodeaza, femei plang dar nu te intereseaza pentru ca pe tine te asteapta "succesul". Stai  un minut  si gandeste te la cei ce te inconjoara, la povestile lor, la problemele lor, omoara egoistul din tine, zambeste si ajuta.  Zambetele  se intorc cand te astepti mai putin si cand  ai nevoie de ele  reabilitand criminalul  de vise din tine.